Eugen Lenghel

Eugen Lenghel
Date personale
Născut10 ianuarie 1966
București, România
Naționalitateromână
Ocupațiescriitor, editor, specialist IT
Activitatea literară
Activ ca scriitor1989-prezent
Specie literarăscience fiction, fantastic, polițist
Operă de debut"Cutia roșie"
Prezență online
Site web
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Eugen Ștefan Lenghel (10 ianuarie 1966, București) este scriitor, editor și specialist ITC român.

Biografie

Eugen Lenghel s-a născut în 1966 în București, unde a urmat cursurile CNSS - "Nicolae Bălcescu" și ale Facultății de Cibernetică - ASE[1]. Din anul 1986 a frecventat cenaclul studențesc "Solaris", al cărui președinte va deveni în perioada 1988-1989[2]. Activează în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor începând cu 1985.

Primul text publicat a fost povestirea "Cutia roșie", apărută în 1989 în Almanahul Anticipația 1990. În anii care au urmat, a publicat câteva povestiri, două dintre ele fiind incluse în numărul 6 al colecției "Clubul SF" (1990). În anul 1993, Eugen Lenghel a întrerupt activitatea de creație literară, pe care avea să o reia abia în anul 2010[3].

Începând din 2010 a participat la ședințele cenaclului ProspectArt și a devenit membru al Societății Române de Science Fiction și Fantasy (SRSFF), fiind ales în Consiliul Director. De la înființarea oficială, în 2011, a condus redacția Revistei SRSFF[4]. A schimbat această poziție în 2012 pentru a a o prelua pe cea de redactor-șef la altă publicație online, Gazeta SF[5]. Un an mai târziu a înființat propria revistă online, Ficțiuni.ro[2][6].

În anul 2014 a publicat primul său volum, 9 Istorii reutilizate, reunind povestiri publicate în decursul a 25 de ani. Acesta a fost urmat de alte patru volume, ultimul fiind apărut în 2017, în București[1].

A inițiat și organizează începând cu 2013, în fiecare vară, Festivalul Science Fiction de la Râșnov[7], loc de reuniune al principalilor actori ai literaturii Science Fiction din România.

Opera

Volume de povestiri

  • 9 Istorii reutilizate (Editura Tritonic, 2014)
  • Numărătoare inversă (Editura Tritonic, 2014)
  • Fermierul virtual Arhivat în , la Wayback Machine. (Editura Tracus Arte, 2015)
  • Instabilitate cuantică (Editura Tritonic, 2015)
  • Proximul cuantic Arhivat în , la Wayback Machine. (Editura Eikon, 2017)

Alte opere

  • Insula de ceară (Editura Labirint, 1990) - volumul nr. 6 al colecției "Clubul SF", cuprinde povestirile:
    • "Insula de ceară"
    • "Primii pași, întâiul dans…"

Colaborări

  • Almanahul Anticipația 1990 (1989) al revistei "Știința și tehnică"
    • "Cutia roșie"
  • Ferestrele timpului (Editura Tracus Arte, 2013), antologie de proză scurtă realizată de Ștefan Ghidoveanu
    • "Moș Timp"
  • Cerul de jos (Editura Eagle, 2013), antologie de poeme realizată de Mihail Grămescu

Note

  1. ^ a b Eugen Ștefan Lenghel Arhivat în , la Wayback Machine. pe site-ul Gazetei SF
  2. ^ a b Despre Eugen Lenghel Arhivat în , la Wayback Machine. pe Ficțiuni.ro
  3. ^ Despre cărți și SF cu Eugen Lenghel Arhivat în , la Wayback Machine., interviu de Bianca Dăniță pe Tritonic.ro, 7 martie 2014.
  4. ^ „Societatea Română de Science Fiction și Fantasy”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Gazeta SF
  6. ^ Ficțiuni.ro
  7. ^ „Science Fiction Festival, la Râșnov”. 

Legături externe

  • Site-ul oficial al lui Eugen Lenghel
  • Eugen Ștefan Lenghel, isfdb.org