Pescărași
| Alcedinidae | |
|---|---|
 | |
| Alcedo azurea | |
| Clasificare științifică | |
| Regn: | Animalia |
| Încrengătură: | Chordata |
| Subîncrengătură: | Vertebrata |
| Clasă: | Aves |
| Subclasă: | Neornithes |
| Supraordin: | Neognathae |
| Ordin: | Coraciiformes |
| Subordin: | Alcedines |
| Familie: | Alcedinidae Rafinesque, 1815 |
| Subfamilii | |
| |
 | |
| distribuție | |
Modifică text  | |
Pescărașii sunt o familie, Alcedinidae, de păsări de talie mică până la mijlocie, viu colorate, din ordinul Coraciiformes. Majoritatea speciilor pot fi găsite în regiunile tropicale din Africa, Asia și Oceania, dar pot fi văzute și în Europa. Habitatul lor este alcătuit din pădurile mari din apropierea iazurilor calme și a râurilor mici. Familia Alcedinidae conține 114 specii și este împărțită în trei subfamilii și 19 genuri. Toți pescărașii au capete mari, cicuri lungi, ascuțite, picioare scurte și cozi stufoase. Majoritatea speciilor au penaj strălucitor, cu doar mici diferențe între sexe. Cele mai multe specii sunt tropicale ca distribuție, iar o ușoară majoritate se găsește doar în păduri.
Descriere
Cea mai mică specie de pescăraș este pescărașul african (Ispidina lecontei), care are în medie 10 cm lungime și între 9 și 12 g în greutate.[1] Cel mai mare pescăraș din Africa este pescărașul uriaș (Megaceryle maxima), care are 42 până la 46 cm în lungime și 255–426 g în greutate.[2] Pescărașul australian (Dacelo novaeguineae), este cea mai grea specie, femelele ajungând la aproape 500 g în greutate.[3]
Penajul majorității pescărașilor este strălucitor, verdele și albastrul fiind culorile cele mai comune. Luminozitatea culorilor nu este nici produsul irizației (cu excepția pescărașului american) nici al pigmenților, ci este cauzată de structura penelor, care provoacă împrăștierea luminii albastre (efectul Tyndall).[4] La majoritatea speciilor, nu există diferențe evidente între sexe; atunci când apar diferențe, acestea sunt destul de mici (mai puțin de 10%).[5]
Pescărașii au cicuri lungi, ca un pumnal. Ciocul este de obicei mai lung și mai comprimat la speciile care vânează pești și mai scurt și mai lat la speciile care vânează prada de pe uscat. Cel mai mare și cel mai atipic cioc este cel al Clytoceyx rex, care este folosit pentru a săpa în căutarea prăzii. În general, au picioare scurte, deși speciile care se hrănesc pe sol au tarsuri mai lungi. Cele mai multe specii au patru degete la picioare, dintre care trei sunt îndreptate înainte.
Mod de viață
Cuibăresc în scorburi, crăpături de stânci sau pe malurile apelor und sapă galerii pentru cuib. Speciile mai primitive au fost arboricole și se hrăneau cu insecte, șopârle, rozătoare mici, pe când cele mai evoluate s-au specializat pe vânarea peștilor, pe care-i pândesc de pe un arbore de pe malul apei și îi prind prin plonjare verticală în apă.
În Europa trăiește o singură specie Pescărașul albastru (Alcedo atthis).
Specii exotice mai importante sunt:
- Pescărașul de mătase (Tannysiptera galatea)
- Pescărașul vânătorilor (Dacelo gigas)
- Pescărașul cu cioc de barză (Pelargopsis capensis)
- Pescărașul roșu (Ceyx rufidorsum)
- Pescărașul cu cap cenușiu (Halcyon leucocephala)
Sistematică
- Genul Alcedo
- Alcedo hercules
- Alcedo atthis
- Alcedo semitorquata
- Alcedo quadribrachys
- Alcedo meninting
- Alcedo azurea
- Alcedo euryzona
- Alcedo cyanopecta
- Alcedo argentata
- Alcedo cristata
- Alcedo vintsioides
- Alcedo leucogaster
- Alcedo coerulescens
- Alcedo pusilla
- Alcedo nais
- Alcedo thomensis
- Genul Ceyx
- Ceyx erithacus
- Ceyx melanurus
- Ceyx fallax
- Ceyx rufidorsa
- Ceyx lepidus
- Genul Ispidina
- Ispidina madagascariensis
- Ispidina picta
- Ispidina lecontei
Referințe
- ^ Fry, Fry & Harris 1992, pp. 195–196.
- ^ Fry, Fry & Harris 1992, pp. 231–232.
- ^ Fry, Fry & Harris 1992, pp. 133–136.
- ^ Bancroft, Wilder; Chamot, Emile M.; Merritt, Ernest; Mason, Clyde W. (). „Blue feathers” (PDF). The Auk. 40 (2): 275–300. doi:10.2307/4073818. JSTOR 4073818. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Woodall, Peter (). „Family Alcedinidae (Kingfishers)”. În del Hoyo, Josep; Elliott, Andrew; Sargatal, Jordi. Handbook of the Birds of the World. 6, Mousebirds to Hornbills. Barcelona: Lynx Edicions. pp. 103–187. ISBN 978-84-87334-30-6.
Bibliografie
- R.G. Moyle, J. Fuchs, E. Pasquet, et B. Marks, « Feeding behavior, toe count, and the phylogenetic relationships among alcedinine kingfishers », J. Avian Biol., vol. 38 (2007), p. 317-326.
- M. Melo, et J. Fuchs, « Phylogenetic relationships of the Gulf of Guinea Alcedo kingfishers », Ibis, vol. 150 (2008), p. 633-369.
Legături externe
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Alcedinidae
- Kingfisher videos on the Internet Bird Collection
- Kingfisher sounds in the xeno-canto collection
- ARKive – images and movies of the kingfisher (Alcedo atthis) Arhivat în , la Wayback Machine.
| ||||||||||||||||||||||
