Vinerea Mare

Conținutul paginii Denia Prohodului Domnului ar trebui să fie inclus aici.
Adoratio crucis

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare. Este numită și Vinerea Paștelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă. Se numește Vinerea Paștilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui, Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos, Vinerea Seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti post negru. Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite "Triduum Sacrum" din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus care a fost răstignit și a murit pe cruce pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Unii creștini țin în această zi un post sever, numit și post negru. Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara, în timpul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii“ care vorbesc despre Pătimirile Domnului; Ceasurile împărătești au loc vineri dimineața, Vecernia, în timpul căreia se face și „Punerea în mormânt“ sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare și Pavecernița.[1]

Se practică și devotamentul Calea Crucii.

Bibliografie

  • G. Romer: Die Liturgie des Karfreitags; in: Zeitschrift für Katholische Theologie 77 (1955), S. 39–92 (liturgiehistorisch). ISSN 0044-2895
  • Sebastià Janeras: Le Vendredi-Saint dans la tradition liturgique byzantine. Structure et histoire de ses offices; Rom: Benedictina, 1988; keine ISBN
  • Holger Kaffka: „Die Schädelstätte wurde zum Paradies“. Das Kreuz Christi im orthodoxen Gottesdienst der byzantinischen und slawischen Tradition; Oikonomia 35; Erlangen 1995
  • Kongregation für den Gottesdienst: Rundschreiben Über die Feier von Ostern und ihre Vorbereitung; in: Verlautbarungen des Apostolischen Stuhls 81; Bonn 1990; S. 15–46
  • Bischöfliches Generalvikariat Trier, Hauptabteilung Pastorale Dienste: Manuale Trevirense. Heilige Woche – Karwoche und Ostern. Studienausgabe; Trier: Paulinus, 1999 ISBN 3-7902-0190-1
  • Bistum Trier: Gotteslob; 26. Auflage
  • Manfred Jakubowski-Tiessen, Die Leiden Christi und die Leiden der Welt. Die Entstehung des lutherischen Karfreitags, in: Wolfgang Behringer, Hartmut Lehmann u. Christian Pfister (Hg.), Kulturelle Konsequenzen der "Kleinen Eiszeit", Göttingen 2005, S. 195-213.

Note

  1. ^ Vinerea Mare, ziua răstignirii la evz.ro

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Vinerea Mare
  • de Vinerea Mare
  • hu Vinerea Mare
  • Obiceiuri din Saptamana Mare, 30 martie 2012, CrestinOrtodox.ro
  • Deniile, între rânduieli bisericești și superstiție, 18 aprilie 2009, Daniela Cârlea Șontică, Jurnalul Național
  • Obiceiuri din Vinerea Mare, 3 iulie 2012, dr. Iuliana Bancescu, CrestinOrtodox.ro


v  d  m
Săptămâna Mare
Sâmbăta lui Lazăr1 · Duminica Floriilor · Lunea Mare · Marțea Mare · Miercurea Mare · Joia Mare · Vinerea Mare · Sâmbăta Mare
(Duminica Paștelui2 · Lunea Luminată)2

1 Doar în Biserica Ortodoxă și în Biserica Greco-Catolică; 2 Zile de Paști
Control de autoritate
  • BNF: cb12216058r (data)
  • GND: 4163328-3
  • LCCN: sh85055885
  • LNB: 000212357
  • NKC: ph903275