Wacho

Wacho (sau Waccho; probabil Waldchis) (d. 539) a fost rege al longobarzilor anterior pătrunderii longobarzilor în Italia, începând de la o dată necunoscută (probabil din jur de 510) până la moarte.

Tatăl lui Wacho s-a numit Unichis, iar Wacho a uzurpat tronul longobard ca urmare a asasinării unchiului său, regele Tato. Ildchis, fiul lui Tato (și ocupantul legitim al tronului) s-a luptat cu Wacho, însă a fost nevoit să caute refugiu în rândul gepizilor, murind printre aceștia.[1] În ceea cel îl privește, se mai știe despre Wacho că ar fi întreținut relații bune cu francii.

Wacho a fost căsătorit în trei rânduri. Prima sa căsătorie a fost cu Radegunda, fiica regelui Bisinus al thuringienilor. A doua soție a sa a fost Austrigusa, din neamul gepizilor și din al cărei nume se poate presupune o origine pe linie maternă din neamul ostrogoților. Cu Austrigusa, Wacho a avut două fiice: Wisigarda (căsătorită ulterior cu regele franc Theudebert I al Austriasiei) și Waldrad (căsătorită succesiv cu francii Theudebald de Austrasia, Chlothar I și cu Garibald I de Bavaria). A treia soție a regelui Wacho s-a numit Silinga, din neamul herulilor, care i-a dat singurul său urmaș pe linie masculină, Waltari, care i-a și succedat.

Note

  1. ^ Origo Gentis Langobardorum

Bibliografie

  • Paul Diaconul, Historia Langobardorum (ed. Lorenzo Valla), Milano, Milano, 1992
  • Origo gentis Langobardorum (ed. G. Waitz), în Monumenta Germaniae Historica, SS.
  • Jörg Jarnut, Storia dei Longobardi, Torino, Einaudi, 2002. ISBN 88-464-4085-4
  • Sergio Rovagnati, I Longobardi, Milano, Xenia, 2003.


Predecesor:
Tato
Rege al longobarzilor
510 - 539
Succesor:
Waltari
Control de autoritate